Am tot scris în memoriile noastre adresate atât domnului Virgil Ștefan Nițulescu, cât și Ministrului Culturii, despre programul personal pe care managerul muzeului l-a impus vreme de șase ani: expoziții de artă cu o legătură mai mul sau mai puțin evidentă cu profilul MȚR, evenimente diverse, târguri discutabile organizate de către terți, care fie că nu au fost discutate, cele mai multe, fie au fost derulate după ce în discuțiile din Consiliul de Administrație și în Consiliul Științific nu au avut aprobarea membrilor acestor două organisme de conducere. Poate că unul dintre motivele pentru care domnul Viirgil Ștefan Nițulescu a ales mai apoi să-și impună pur și simplu ideile, fără a mai ține seama de opiniile celorlalți a fost refuzul acestora în privința unei propuneri pe care managerul Virgil Ștefan Nițulescu a primit-o chiar la începutul mandatului său din partea unui artist român de la New York. Redăm mai jos o parte din conversația purtată e-mail, la care am avut acces la acea dată, căreia atunci nu i-am dat prea mare importanță, dat fiind că propunerea nu a avut avizul celor două Consilii. Ne-am amintit de ea, am căutat-o prin inbox și o prezentăm.

fantana New York

 

fantana New York 2

fantana New York 3

fantana New York 4

fantana New York 5

 

Anunțuri