A venit vacanța, deci a cam venit și vremea copilărelii. La muzeu șantierul înaintează cu viteză, iar expoziția permanentă s-a închis mai repede decât fusese prevăzut. Nu ne rămâne decât să revizităm muzeul în memorie, scotocind prin trecutul recent. Se întâmplă să facem inevitabile asociații, să redescoperim mici istorioare, să ne amuzăm și mai ales să ne mirăm cum a trecut timpul. Răsfoim fotografii, cuplăm copilăria și memoria, povestim. Ajungem evident și la atelierele pentru copii organizate în muzeu de-a lungul ultimilor douăzeci și cinci de ani. Facem legături într-un fel de a scrie o parte din istoria Muzeului Țăranului Român.

În anii ’90 au fost câteva întâlniri între provocările maturilor și răspunsurile copiilor. Arhiva MTR păstrează fotografii-martor ale acelor evenimente.

copii 90 1

copii 90 2

copii 90 3

copii 90 4

Atâta doar că atunci, în anii ’90, nu era un program continuu dedicat copiilor. Lucrurile s-au schimbat în toamna anului 2001, când la inițiativa Irinei Nicolau încep cursurile Atelierului de creativitate. Era un program cu câteva întâlniri pe săptămână, iar temele și joaca erau susținute de Ruxandra Grigorescu, Ana Pascu, Ciprian Voicilă, Natasa Andreska, Răzvan Alexandrescu, George Turliu, Beatrice Petrescu. Atunci a fost amenajat și spațiul unde aveau să se țină atelierele practice, cu incursiuni în lumea țărănească prin desen, pictură, cusut, țesut sau modelat, la demisol, pe stânga imediat cum intrai în muzeu din Șoseaua Kiseleff. Accesul era rapid, neîngreunat de drumuri prin curtea complicată a muzeului. Irina Nicolau tapetase cu paginile unei enciclopedii pereții acelui spațiu, unde o vreme fusese o cafetărie, apoi laboratorul proiectului „Arca lui Noe – de la neolitic la Coca Cola”. Ușor-ușor, peste textele și desenele urcate pe pereți s-au suprapus lucrări ale copiilor, care și-au cucerit spațiul și i-au dat personalitate. Fotografiile ne ajută din nou.

f-1606-28f-1606-32f-1606-33f-1606-11f-1606-7f-1606-6f-1606-10Dacă la începuturile sale Atelierul propunea publicații bibliofile, manufacturate și în serie mică, după 2006 au apărut și câteva publicații scoase la tipar: „Cronică involuntară – mărturisiri la vârstă copilă”, „Poveștile porcului”, „Caietele atelierului” (mici broșuri îndosariate cu lucrări de la atelierele lui Ciprian Voicilă, Ruxandra Grigorescu, Beatrice Iordan, George Turliu).  Atelierul se extindea și prin colaborările cu diverși artiști sau meșteri.

        Poveştile porcului

Din păcate, sala nu a putut fi păstrată. Spațiul creat de Irina Nicolau și copiii care s-au perindat acolo vreme de 9 ani, până în 2010, a fost jupuit de palimpsestul pereților pentru a fi igienizat. Era necesară existența unei garderobe, prin urmare oamenii au trecut la treabă. A rezultat un spațiu nu foarte folosit, aseptic, cu mobilier IKEA. Inițiativa acestei schimbări care ne-a luat pe nepregătite a fost a noului manager de atunci, domnul Virgil Ștefan Nițulescu.

IMG_4266

IMG_4267

Practic s-a șters orice urmă a existenței Atelierului în acel spațiu, fără nici o discuție în Consiliul de Administrație de la acea vreme. Totul a fost făcut pe șest, fără ca echipa Atelierului să fie consultată. O evacuare, urmată de o redistribuire în alt spațiu. Cei care frecventează Atelierul știu cât de greu se ajunge în noul amplasament. S-ar părea că după încheierea lucrărilor de consolidare, Atelierul va fi din nou mutat. Nici o problemă, cu pensulele te joci oriunde, la o adică.

După tot acest parcurs, cu suișuri și coborâșuri, Atelierul capătă o recunoaștere. La Gala Premiilor Radio România Cultural din 23 martie 2015, Muzeul Național al Țăranului Român primește premiul pentru E d u c a ţ i e pentru organizarea „Atelierului de creativitate”, înmânat directorului Virgil Nițulescu.

watermark.php

La vremea respectivă s-au adresat mulțumiri și s-a urat succes pe viitor, după regula politețurilor. Toate bune și frumoase, numai că lumea culturală e mică și orice vorbă merge repede de la gură la ureche. Încet-încet am tot auzit că premiile date au însemnat nu doar o diplomă, ci și o sumă de bani. Ne-a fost jenă să punem prea multe întrebări, să scotocim. Cum Radioul e mare, era un pic complicat să vii cu o jalbă-n proțap și să-ntrebi cum e cu premiul ăla doar pentru a verifica un zvon. Timpul s-a scurs și am ajuns la începutul lunii iunie. La muzeu era deja creată vâlvă cu memoriul adresat Ministerului Culturii în 16 mai 2016. Nervii erau întinși, încercarea de a demonstra că managementul domnului Virgil Ștefan Nițulescu este realmente unul defectuos presupunea căutări și documentări serioase. De cum au apărut declarațiile de avere pe website-ul muzeului, am observat că în documentul semnat de actualul manager interimar cu data de 31 mai 2016 apărea o informație surpriză: la rubrica „venituri din activități independente” era înscrisă suma de 1.500 lei având ca sursă de realizare a venitului Societatea Română de Radiodifuziune, iar la tipul „serviciului prestat” era menționat colaborare. 

venituri activit independente

Atunci au fost începute demersurile de documentare a traseului sumei de 1.500 lei. După o corespondență cu Societatea Română de Radiodifuziune, am primit o informație bulversantă: premiul avea o valoare de 1.500 de lei, a fost primit de Muzeul Național al Țăranului Român și a fost înmânat domnului Virgil Ștefan Nițulescu.

adresa raspuns Muz. Taranului Roman

Mai era nevoie totuși de o confirmare din partea departamentului de Contabilitate a muzeului, anume că suma respectivă nu a intrat în contul sau în casieria MNȚR. În urmă cu trei zile, pe 11.07.2016, răspunsul solicitării adresate departamentului de Contabilitate a MNȚR clarifica situația din punctul nostru de vedere.

raspuns Contabilitate MNTR resize

Concluzia este că suma ce revenea MNȚR cu titlul de premiu a fost însușită de managerul interimar Virgil Ștefan Nițulescu. Și mai grav este că fiind trecut la „venituri din activități independente” cu titlul de „colaborare” premiul care recunoștea și răsplătea eforturile unei echipe de-a lungul unei perioade de 13 ani se transforma astfel într-o simplă colaborare a managerului, transferată în nume personal, ca un merit de care erau deposedați cei cărora de fapt li se cuvenea. La fel s-a întâmplat și cu placheta primită cu ocazia Galei premiilor Radio România Cultural: a rămas în posesia managerului muzeului. Interesant este că în declarația de avere, la categoria „Venituri ale declarantului și ale membrilor familiei” există o rubrică unde pot fi înscrise eventualele premii. Ironic este că rubrica respectivă alătură premiul cu jocurile de noroc.

venituri activit independente 2

Oricare ar fi titlul sub care a fost trecută suma respectivă în declarația de avere, premiu sau colaborare, încercarea de a camufla gestul descalificant într-o formă legală nu credem că mai lasă loc de interpretare. Mai mult, credem că agravează situația.

Acum nu ne rămâne decât să așteptăm ca instituțiile competente sesizate să analizeze această situație juridică.

Anunțuri