MȚR. REZULTATUL CONCURSULUI

Rezultatul concursului a întârziat să apară atunci când era termenul, adică la sfârșitul zilei de vineri. A fost afișat pe website-ul Ministerului Culturii în seara zilei de luni, 08.08.2016. Deși a fost formulată o contestație de Lila Passima, în calitate de candidat la acest concurs, răspunsul la acest demers legal nu a fost afișat și pe website, deși era absolut firesc să se facă acest lucru pentru a încredința pe cei interesați de acest concurs că avem de a face cu un minister care pune mare preț pe transparență în comunicare. A fost afișat doar tabelul cu notele intermediare și rezultatele finale ale concursului.

rezultat final concurs

Pentru ca toate demersurile noastre, atât cel legat de protestul MUZEU NU MOȘIE, cât și cele ce privesc concursul de proiecte de managementsă fie cunoscute de către toți cei interesați și să nu lase loc interpretărilor, facem publică contestația depusă pentru acest al doilea concurs și răspunsul primit de la Ministerul Culturii.

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-1

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-2

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-3

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-4

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-5

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-6

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-7

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-8

Contestatie_concurs_proiecte_management_MTR_Lila   Passima_resize-9

L

L2

L3

La întâlnirea de joi, 04.08.2016, pe care a avut-o cu personalul MNȚR ministrul Corina Șuteu a spus că legile sunt proaste. Așa este. La cât de proastă este în special Legea managementului în instituțiile de cultură, se presupune că tot ce guvernează această lege este un eșec. Este un efect logic. Prin urmare și acest concurs, cu tot cu rezultate și soluții la contestații, este un eșec.

ŞUTEU LA MUZEU

Și a venit și a patra zi a săptămânii, și Corina Șuteu a sosit la muzeu.

Joia poate fi dulce, știm asta de la Steinbeck. Îmi era ca nu cumva să ratez printr-o șchioapă aducere aminte titlul ăsta, deși îmi stăruia ca emblema unei echipe de fotbal. M-am verificat pe net și am găsit o sinteză a romanului în câteva fraze. Am aruncat o privire și m-am minunat: „O poveste plină de tandreţe şi bucurie. După ce a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, Doc se reîntoarce în mica lui comunitate de pe Strada Sardelelor. Pe această stradă, toată lumea cunoaşte pe toată lumea, iar vecinilor săi nu le scapă nimic. Dar, după război, lucrurile s-au schimbat mult! Cum nu mai poate să-şi reia slujba de dinainte, se simte din ce în ce mai singur şi încearcă să-şi hrănească spiritul.” Parcă ar semăna cu ce se petrece de câțiva ani la muzeu, zău așa, mi-am zis: o poveste, o mică comunitate, un război… Ce nu se potrivește sunt tandrețea, bucuria și schimbarea lucrurilor. Sperăm să le bifăm totuși, după ce în urma controlului promis de Corina Șuteu, Ministrul Culturii, se va întocmi un raport asupra întâmplărilor mici și mijlocii, fiindcă la cele mari prea nu am avut acces, din curtea Muzeului Țăranului Român. Până când lucrurile se vor lămuri, credem că trebuie să fie totuși prin București și prin țară unii curioși să afle cum a decurs discuția cu doamna Ministru, așa că iat-o aici, împărțită în cinci felii.

http://www.trilulilu.ro/discutie-mtr-suteu-00

http://www.trilulilu.ro/discutie-mtr-suteu-01

http://www.trilulilu.ro/discutie-mtr-suteu-02

http://www.trilulilu.ro/discutie-mtr-suteu-03

http://www.trilulilu.ro/discutie-mtr-suteu-04

http://www.trilulilu.ro/discutie-mtr-suteu-05

IMGL0009

IMGL0029

IMGL0033IMGL0043

IMGL0048

IMGL0053

IMGL0069

IMGL0084

IMGL0088

IMGL0107

IMGL0119

IMGL0120

IMGL0130

IMGL0143

IMGL0150

IMGL0156

IMGL0164

IMGL0174

 

AMINTIRI DE LA MȚR – VII

Am tot scris în memoriile noastre adresate atât domnului Virgil Ștefan Nițulescu, cât și Ministrului Culturii, despre programul personal pe care managerul muzeului l-a impus vreme de șase ani: expoziții de artă cu o legătură mai mul sau mai puțin evidentă cu profilul MȚR, evenimente diverse, târguri discutabile organizate de către terți, care fie că nu au fost discutate, cele mai multe, fie au fost derulate după ce în discuțiile din Consiliul de Administrație și în Consiliul Științific nu au avut aprobarea membrilor acestor două organisme de conducere. Poate că unul dintre motivele pentru care domnul Viirgil Ștefan Nițulescu a ales mai apoi să-și impună pur și simplu ideile, fără a mai ține seama de opiniile celorlalți a fost refuzul acestora în privința unei propuneri pe care managerul Virgil Ștefan Nițulescu a primit-o chiar la începutul mandatului său din partea unui artist român de la New York. Redăm mai jos o parte din conversația purtată e-mail, la care am avut acces la acea dată, căreia atunci nu i-am dat prea mare importanță, dat fiind că propunerea nu a avut avizul celor două Consilii. Ne-am amintit de ea, am căutat-o prin inbox și o prezentăm.

fantana New York

 

fantana New York 2

fantana New York 3

fantana New York 4

fantana New York 5

 

BUTURUGA MICĂ

A venit vacanța, deci a cam venit și vremea copilărelii. La muzeu șantierul înaintează cu viteză, iar expoziția permanentă s-a închis mai repede decât fusese prevăzut. Nu ne rămâne decât să revizităm muzeul în memorie, scotocind prin trecutul recent. Se întâmplă să facem inevitabile asociații, să redescoperim mici istorioare, să ne amuzăm și mai ales să ne mirăm cum a trecut timpul. Răsfoim fotografii, cuplăm copilăria și memoria, povestim. Ajungem evident și la atelierele pentru copii organizate în muzeu de-a lungul ultimilor douăzeci și cinci de ani. Facem legături într-un fel de a scrie o parte din istoria Muzeului Țăranului Român.

În anii ’90 au fost câteva întâlniri între provocările maturilor și răspunsurile copiilor. Arhiva MTR păstrează fotografii-martor ale acelor evenimente.

copii 90 1

copii 90 2

copii 90 3

copii 90 4

Atâta doar că atunci, în anii ’90, nu era un program continuu dedicat copiilor. Lucrurile s-au schimbat în toamna anului 2001, când la inițiativa Irinei Nicolau încep cursurile Atelierului de creativitate. Era un program cu câteva întâlniri pe săptămână, iar temele și joaca erau susținute de Ruxandra Grigorescu, Ana Pascu, Ciprian Voicilă, Natasa Andreska, Răzvan Alexandrescu, George Turliu, Beatrice Petrescu. Atunci a fost amenajat și spațiul unde aveau să se țină atelierele practice, cu incursiuni în lumea țărănească prin desen, pictură, cusut, țesut sau modelat, la demisol, pe stânga imediat cum intrai în muzeu din Șoseaua Kiseleff. Accesul era rapid, neîngreunat de drumuri prin curtea complicată a muzeului. Irina Nicolau tapetase cu paginile unei enciclopedii pereții acelui spațiu, unde o vreme fusese o cafetărie, apoi laboratorul proiectului „Arca lui Noe – de la neolitic la Coca Cola”. Ușor-ușor, peste textele și desenele urcate pe pereți s-au suprapus lucrări ale copiilor, care și-au cucerit spațiul și i-au dat personalitate. Fotografiile ne ajută din nou.

f-1606-28f-1606-32f-1606-33f-1606-11f-1606-7f-1606-6f-1606-10Dacă la începuturile sale Atelierul propunea publicații bibliofile, manufacturate și în serie mică, după 2006 au apărut și câteva publicații scoase la tipar: „Cronică involuntară – mărturisiri la vârstă copilă”, „Poveștile porcului”, „Caietele atelierului” (mici broșuri îndosariate cu lucrări de la atelierele lui Ciprian Voicilă, Ruxandra Grigorescu, Beatrice Iordan, George Turliu).  Atelierul se extindea și prin colaborările cu diverși artiști sau meșteri.

        Poveştile porcului

Din păcate, sala nu a putut fi păstrată. Spațiul creat de Irina Nicolau și copiii care s-au perindat acolo vreme de 9 ani, până în 2010, a fost jupuit de palimpsestul pereților pentru a fi igienizat. Era necesară existența unei garderobe, prin urmare oamenii au trecut la treabă. A rezultat un spațiu nu foarte folosit, aseptic, cu mobilier IKEA. Inițiativa acestei schimbări care ne-a luat pe nepregătite a fost a noului manager de atunci, domnul Virgil Ștefan Nițulescu.

IMG_4266

IMG_4267

Practic s-a șters orice urmă a existenței Atelierului în acel spațiu, fără nici o discuție în Consiliul de Administrație de la acea vreme. Totul a fost făcut pe șest, fără ca echipa Atelierului să fie consultată. O evacuare, urmată de o redistribuire în alt spațiu. Cei care frecventează Atelierul știu cât de greu se ajunge în noul amplasament. S-ar părea că după încheierea lucrărilor de consolidare, Atelierul va fi din nou mutat. Nici o problemă, cu pensulele te joci oriunde, la o adică.

După tot acest parcurs, cu suișuri și coborâșuri, Atelierul capătă o recunoaștere. La Gala Premiilor Radio România Cultural din 23 martie 2015, Muzeul Național al Țăranului Român primește premiul pentru E d u c a ţ i e pentru organizarea „Atelierului de creativitate”, înmânat directorului Virgil Nițulescu.

watermark.php

La vremea respectivă s-au adresat mulțumiri și s-a urat succes pe viitor, după regula politețurilor. Toate bune și frumoase, numai că lumea culturală e mică și orice vorbă merge repede de la gură la ureche. Încet-încet am tot auzit că premiile date au însemnat nu doar o diplomă, ci și o sumă de bani. Ne-a fost jenă să punem prea multe întrebări, să scotocim. Cum Radioul e mare, era un pic complicat să vii cu o jalbă-n proțap și să-ntrebi cum e cu premiul ăla doar pentru a verifica un zvon. Timpul s-a scurs și am ajuns la începutul lunii iunie. La muzeu era deja creată vâlvă cu memoriul adresat Ministerului Culturii în 16 mai 2016. Nervii erau întinși, încercarea de a demonstra că managementul domnului Virgil Ștefan Nițulescu este realmente unul defectuos presupunea căutări și documentări serioase. De cum au apărut declarațiile de avere pe website-ul muzeului, am observat că în documentul semnat de actualul manager interimar cu data de 31 mai 2016 apărea o informație surpriză: la rubrica „venituri din activități independente” era înscrisă suma de 1.500 lei având ca sursă de realizare a venitului Societatea Română de Radiodifuziune, iar la tipul „serviciului prestat” era menționat colaborare. 

venituri activit independente

Atunci au fost începute demersurile de documentare a traseului sumei de 1.500 lei. După o corespondență cu Societatea Română de Radiodifuziune, am primit o informație bulversantă: premiul avea o valoare de 1.500 de lei, a fost primit de Muzeul Național al Țăranului Român și a fost înmânat domnului Virgil Ștefan Nițulescu.

adresa raspuns Muz. Taranului Roman

Mai era nevoie totuși de o confirmare din partea departamentului de Contabilitate a muzeului, anume că suma respectivă nu a intrat în contul sau în casieria MNȚR. În urmă cu trei zile, pe 11.07.2016, răspunsul solicitării adresate departamentului de Contabilitate a MNȚR clarifica situația din punctul nostru de vedere.

raspuns Contabilitate MNTR resize

Concluzia este că suma ce revenea MNȚR cu titlul de premiu a fost însușită de managerul interimar Virgil Ștefan Nițulescu. Și mai grav este că fiind trecut la „venituri din activități independente” cu titlul de „colaborare” premiul care recunoștea și răsplătea eforturile unei echipe de-a lungul unei perioade de 13 ani se transforma astfel într-o simplă colaborare a managerului, transferată în nume personal, ca un merit de care erau deposedați cei cărora de fapt li se cuvenea. La fel s-a întâmplat și cu placheta primită cu ocazia Galei premiilor Radio România Cultural: a rămas în posesia managerului muzeului. Interesant este că în declarația de avere, la categoria „Venituri ale declarantului și ale membrilor familiei” există o rubrică unde pot fi înscrise eventualele premii. Ironic este că rubrica respectivă alătură premiul cu jocurile de noroc.

venituri activit independente 2

Oricare ar fi titlul sub care a fost trecută suma respectivă în declarația de avere, premiu sau colaborare, încercarea de a camufla gestul descalificant într-o formă legală nu credem că mai lasă loc de interpretare. Mai mult, credem că agravează situația.

Acum nu ne rămâne decât să așteptăm ca instituțiile competente sesizate să analizeze această situație juridică.

ZVON

Umblă  o vorbă nouă prin muzeu. Domnul manager interimar Virgil Ștefan Nițulescu urmează să conteste iarăși concursul pentru ocuparea postului de manager general al Muzeului Național al Țăranului Român. De ce? La concurs s-au înscris trei candidați, spre deosebire de faza inițială a concursului, contestată, când au fost doar doi candidați. Totul se leagă de apariția acestui al treilea candidat. Cum a fost posibil așa ceva? Păi, nu doamna Ministru Corina Șuteu a invitat și tinerii să participe la concurs? Asta ar fi rațiunea, c ministrul a făcut semne cu facebook-ul și, pasămite, asta trebuie să fie negreșit un mare aranjament. Cu alte cuvinte, contestăm tot, până învingem. Cu procedurili înainti, marș!

anunt reluare concurs MNTR

OAMENI CU FEȚE NEGRE

S-a anunțat reluarea concursului pentru postul de manager al MȚR. Deja s-au înscris candidații, urmează cele două etape: evaluarea proiectului (eliminatorie) și susținerea interviului. Mai sunt aproape două săptămâni de așteptare. Ce am constatat azi este că a început un soi de campanie electorală.Azi, la TVR 2, în a doua parte a emisiunii Actual pe 2, începând cu minutul 22, MNȚR a avut 26 de minute de spațiu de emisie. Ce face muzeul vara? Șantier, ateliere pentru copii, târguri. Și planuri. Este interesant să asculți managerul interimar al muzeului cum poate face planuri cu o siguranță dezarmantă din postura de interimar, din postura de candidat. Dar este de înțeles. Trebuia să iasă în față, mai ales într-un asemenea moment. Asta faci când de fapt nu mai ai dramul de siguranță care să te ajute să aștepți examenul în liniște. Începi să execuți fel de fel de gesticulații pentru a veni în puteri, pentru a-ți face curaj. Unii ar spune că nu e decât un ultim strigăt de ajutor, de disperare. Poate nu ar trebui să neglijăm supoziția asta. Fețele lor erau negre, aveau rictusuri, în ciuda zâmbetului fluturat la câte un colț de întrebare. Domnii Virgil Ștefan Nițulescu (MNȚR) & Sorin Marica (Fundația Kogaion 115)se străduiau să convingă, în vreme ce pe telefoane noi, ceilalți, primeam mesaje pline de nedumerire: Nu se poate! Se poate ca după atâtea notificări care semnalau nereguli clare în organizarea târgurilor săptămânale, organizatorii să iasă în față ca Albă-ca-Zăpada. Repet, fețele lor erau negre, era ceva acolo ce-i făcea necredibili. Priviți-le fețele! Atât… Ascultați-le cuvintele fibroase în care se simte foșnetul pădurii. Lemn, lemn, lemn! Lemnul lucrat de meșteri și meșteșugari. Sigur domnul Sorin Marica va susține un doctorat despre dezvoltare durabilă și tradiție. De fapt, cum spunea, târgurile lui au creat deja o tradiție. Am mai scris despre acest mixaj nefericit aici. Am continuat să arătăm că sunt nereguli. Degeaba! Domnul Nițulescu merge înainte. La cacealma. Parcă vedem secevențe de animație din filmul Run Lola run. O siguranță jucată prost. Pentru că din interior lucrurile se văd altfel. Se vede în primul rând lipsa decenței, dar așa e când joci până la ultima carte. Fața se înnegrește tot mai mult. Și trădează. În loop. Până la amețeală. Sunt oamenii nopții care vă urează tradiționalul somn ușor!

CE FACE ȚĂRANUL VARA

Etichete

, , , , , ,

IMG_4372

Proverbele sunt folositoare. Uneori ți-o mai dau peste bot, ca grebla. Ce e bine nu e rău! Îl știați deja. Proverbe cu vara? Băsescu era cu vara. De la Connect-R știm că vara mulți nu prea dorm, iar de la alții știm că vara, dacă nu au somn, mai degrabă aleg să proiecteze. Viitorul are nevoie de ei. Și nu doar viitorul, ci pare că și noi am avea nevoie de proiectele acestor nedormiți pe la casele lor și prea-adormiți la locul lor de mâncă. Parla-mentari dați în fericire.

Ouțul pus la clocit este ouț de vară. Aflăm că vor ieși doi pui vii, unul la iarnă, altul la primăvară. Pasărea măiastră își va pune târtița la cloceală, iar patru minți încă nedovedite a fi tefere vor ține veghea sub arșiță pentru noua minune genetică: cel vrâncean, cel oltean și cel moroșan, ca trei ciobănași, ca trei magi, ca trei muschetari: Gabriela Vrânceanu-Firea, Mihai Fifor, Sorin Ilieșiu. Lipsește patrul care confirmă regula. Unul mai neutru, mai ascuns, mai de sector… Gabriel Mutu. Cam așa se încep marile lucrări, nu?

Se pare că țara va avea un nou mare brand. Pe popor îl doare la fluierul piciorului de Cumințenia pământului, dar hai să mai scoatem un ban, că Brâncuși se ține cu buzunar larg. Ne vom pricopsi cu o nouă Cântare a României, care va trece un pic peste Nistru, peste Tisa, peste Volga și peste Mississippi. Își vor da mâna cu toții, dar nu într-un fior, ci de-a dreptul într-un delir mistic. Probabil vor fi convocați și daci. Daniel Roxin tremură deja așteaptând o invitație. Pentru că e nevoie de energii din toate colțișoarele poporului, din colbul țării, din zenit și din vâltori. Vor fi acolo, la întâlnirea cu arta și cu Dumnezeu, muzee și institute, universități și centre, uniuni, academii pe sub stelele făclii. Organizatorii vor putea colabora cu toate aceste focare de cultură și românism. O salbă de instituții în slava cerului pârlit. Stop!

Ce e în neregulă? Temperatura a fost îngrozitoare zilele astea, soarele a supraîncălzit Dealul Spirii. Unde-s pompierii de-altădată să mai stingă și ei ceva? Cum e, măi, parla-ment să-ți fileze-un fali-ment? Curg banii-n gârle și pârâuri pe festivaluri de baftă prin toate orășelele, de ce nu s-ar săpa iarăși la un noi guri de vărsare. Că tot vine, foarte probabil, București – capitală culturală europeană, ca o chiftea magică… Să-ți meargă strună cinemaul și să-i iei maul cu călușerii lui Gabriel Mutu și ai celorlalți trei care vor să sperie roza vânturilor.

Acolo, printre posibilii colaboratori apare și Muzeul Țăranului Român. Aici îi felicităm pe cei patru suflecați la mâini. Ne arată că particula aia cu „Național” e o gonflare birocratică care dubla dublarea „Țăranului Român”. Așa le-a ieșit, deși credem că omiterea naționalului l-a cam zgâriat pe nerv pe managerul interimar al MNȚR. Deci… Aici ar cam fi nevoie și de niște poziții ale instituțiilor puse acolo ca posibili giranți. Sau va fi cu poruncă de la stăpânire, așa cum s-a întâmplat cu Festivalul „Adevărul despre daci”, care ne-au umplut curtea de penibil doi ani la rând? Pe pagina sa de facebook managerul interimar Virgil Ștefan Nițulescu are un antet-protest împotriva comasărilor iresponsabile în cultură, cu trimitere la inițiativa tembelă a lui Victor Ponta de acum vreo trei ani, de a comasa Muzeul Țăranului cu Muzeul Satului. Îl așteptăm cu o poziție și pe tema acestei Păsări măiastre, în care vor fi comasate ca-ntr-un cal troian, mulțimi de instituții. O comasare de iarnă și o comasare de primăvară.  Pe catwalk, ii – pârloagă pe câmpii. Trăiască și înflorească, tovarăși!

untitled

untitled

AMINTIRI DE LA MȚR – VI

În seara asta România a pierdut cu 1-0. La limită. Nu ne-am calificat în optimi. Același lucru cred că este valabil și pentru managerul interimar Virgil Ștefan Nițulescu. După șase ani de manageriat, bilanțul este la limită. Și cred că nimic nu-l recomandă să meargă mai departe. Lipsă de viziune, chiar dacă probabil a avut dorință. Ca jucătorii naționalei noastre. Un asemenea bilanț a fost făcut acum doi ani, printr-un memoriu și o ședință de trei ore și jumătate, când au fost spuse toate nemulțumirile, au fost semnalate toate disfuncționalitățile. O ședință în van, pentru că domnul Nițulescu a cotit-o și a întors-o cu o îndemânare de funționar înnăscut. În fond, e ceva rău în a fi funcționar, mai ales în cultură? S-au întrebat unii de ce se tot agită apele la MȚR, pentru că domnul Nițulescu face atâtea la muzeu. Unii au auzit știri la radio sau au văzut reportaje la tv, alții chiar au beneficiat de îngăduința domniei sale înlesnindu-le în anumite situații accesul la vreuna din sălile muzeului. Unde mai pui că pe facebook, vorba cronicarilor sportivi, pare să facă parte din primul 11, unde jonglează cu fel de fel de linkuri și dă cu călcâiul pase și opinii despre toate cele ale lumii și ale vieții. Solicitudine, generozitate, promptitudine, eficiență. Pare o combinație de lozinci socialiste cu principii corporatiste. Oricât am încerca să facem portretul domnului Nițulescu, ne scapă. Schițezi ceva și lumea nu-l recunoaște. Firește, din afară lucrurile se văd într-un fel, în vreme ce dinăuntru situația are altă culoare, și e greu să pornești o întreagă poveste pentru a lămuri publicul MȚR, curioșii, presa.

IMG_2877

13245987_10153632413713067_1105834973_n

13227941_10153632412248067_1781821695_n

13219620_10153632412263067_1788461708_n

Pentru că pe 16 iunie s-a împlinit termenul de 30 de zile de când la Ministerul Culturii a fost depusă solicitarea de a fi trimisă la muzeu o comisie de control (solicitarea a fost însoțită de o serie de documente), iar de la Minister nu a fost primit nici un răspuns, credem că este momentul să fie făcută public înregistrarea ședinței Consiliului de Administrație din 3 iulie 2014 pe care am pomenit-o mai înainte. În fapt, este o radiografie în urma căreia managerul muzeului n-a catadicsit să schimbe nimic din modul de a conduce o instituție. Același dispreț, aceleași interese personale. Sperăm să fie o audiție utilă și edificatoare.

Partea I

Partea a IIa

Partea a IIIa

Partea a IVa

Partea a Va

Partea a VIa

Partea a VIIa

Partea a VIIIa

Partea a IXa

AMINTIRI DE LA MȚR – V

Scriam în postările anterioare despre un muzeu paralel, ascuns – un ghost museum. Ar trebui să ne aplecăm mai mult spre această idee. Iată o încercare!

Zilele trecute Simona Tache scria pe blogul său despre website-ul Muzeului Național de Artă al României. Pe scurt, îl găsea învechit, în comparație cu site-urile unor muzee din Europa. Directorul interimar al MNAR, Dragoș Neamu, a reacționat imediat pe facebook și a adus informații despre noul website aflat în fază avansată de construcție. Un gest firesc, pentru a risipi orice fel de scenarii, bârfe și, mai important, un posibil deficit de imagine care se poate crea prin obișnuita lipsă de reacție a managerilor din cultură. Ei bine, pentru că a venit vorba de website-uri, îi mai propunem Simonei Tache și altor jurnaliști iscoditori un asemenea subiect. Nu știm cum vi se pare website-ul MȚR – și la noi au fost discuții pentru unul nou, mai interesant, mai dinamic –, dar nu strică să știe toată lumea, mai ales admiratorii MȚR-ului, că muzeul nostru mai are un website. Este că nu știați? Sau poate că sunteți puțini cei care aveau habar. Să funcționezi pe două frecvențe, ca șpionii. Bună treabă, destul de emancipat țăranul român. Dacă veți consulta aceste două site-uri veți constata că acela mai puțin vizibil nu are o legătură la nivel vizual cu cel adevărat. Al doilea site este precum tatăl de duminică. Trăiește ritmul și evenimentele muzeului printre picături. Nici măcar copie palidă nu i se poate spune. Acesta se numește UN MUZEUL AL TRADIȚIEI. Așa, nearticulat, ca să nu știi prea bine despre ce este vorba. Să-l găsești mai greu. De ce, oare? Păi, pentru că e vorba de o finanțare europeană. Muzeul Țăranului Român este partener al titularului proiectului, Fundația Culturală Artex. Bineînțeles că ați mai auzit unele lucruri despre această fundație. Nu greșești dacă spui că e chiar un ong faimos. Căutați pe internet și vă veți lămuri. Da, sunt chestii penale pe acolo. Fapt este că proiectul „Muzeul Național al Țăranului Român – datini și obiceiuri pierdute”, SMIS 26500, Axa Prioritară 5 – „Dezvoltarea și promovarea turismului”, Domeniul Major de Intervenție 5.3 – Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică” a fost derulat de Fundația Culturală Artex în perioada 12 iulie 2011 – 11 iulie 2012, dar ne-am pricopsit cu evenimente jenante ale acestui proiect până prin 2015. Ca la Casa de cultură.

În muzeu nu s-a știut nimic despre acest proiect. Doar ne pomeneam cu evenimentele în curte, ne întrebam ce se întâmplă, iar când managerul muzeului era întrebat despre ce e vorba începea s-o dea la întors. Cam așa se fac unele proiectele cu finanțare europeană, ținute mai pe după perdea. Dar să nu ne împiedicăm aici într-un ciot de site. Acesta e un mic efect. E de scormonit mai mult, de investigat legătura dintre Virgil Ștefan Nițulescu, președinte al Comitetului Național ICOM din 2004 până în iulie 2014, și Fundația Culturală Artex. Cele două entități au coexistat o vreme în aceeași curte (a se vedea aici).

artex si ICOM

Probabil că sunt legături create în timp. E de urmărit activitatea prodigioasă a acestei Fundații, pentru că a lucrat și alte site-uri, precum acela fantomatic dedicat MȚR. Au mai fost și alți parteneri / clienți / garanți ai câștigului financiar prin cultură: Muzeul Viei și Vinului Hârlău, Muzeul memorial Poni-Cernătescu, Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu, Muzeul Etnografic Hanul Domnesc, Mănăstirea Sucevița, Cetatea Poenari. Structura site-urilor pare trasă la indigo. Site-uri făcute pe genunchi pentru obiective culturale în genunchi. Variația stă în imagine, că doar o cetate nu seamănă cu o mănăstire, cu un muzeu sau cu un han. Avem, deci, muzeele ca vacă de muls. Mai mult, avem în față rezultatele unor practici. Avem niște feude. Aparent, proiectele sunt în legalitate, dar rămân niște întrebări: Cum este împărțit patrimoniul cultural din România în hălci gustoase? Care este rolul relațiilor personale în detrimentul celor profesionale în împărțirea acestei hărți a intereselor? De calitatea acestor proiecte nu mai vorbim pentru că nu există.

Alte materiale de consultat aveți aici, aici, aici și aici.

AMINTIRI DE LA MȚR – IV

Muzeele sunt niște recipiente. Am evitat să le numim conserve de timp. Nu ar fi fost acoperită realitatea întreagă. Și, să ne înțelegem, aici e vorba de muzeele din România. Pentru că la noi și prin alte provincii ale culturii este arătat cu obstinație trecutul. Proiecția nu prea face bursă în bătătura noastră.  Da, niște recipiente, am zis. Puteam să spunem saci, desagi, dar am fi căzut în păcatul neaoșismelor. Recipientul e ceva mai neutru, un termen bun de folosit de toată lumea. Așadar, ce băgăm în ele? Lăsăm deoparte expozițiile, ele sunt prea la vedere, niște paravane, obiect cu o valoare tot mai mare de pre-text. Muzeele nu doar arată, ci și ascund. Și ascund nu doar obiectele din depozite. Dacă ne gândim mai bine, s-ar putea să fi greșit încercarea de ale numi recipiente, iar afirmația și mai precisă să fie: Muzeele sunt niște vehicule. Ele conțin și transportă, într-un continuu du-te vino între văzut și ascuns, între deja știut și necunoscut. Ca s-o scurtăm, pentru că teoria uneori ne cam usucă, la mijloc e vorba de bani. Bani pentru prestații artistice, profesionale sau pur tehnice. Ideea e că arta produce bani, nu? Unii nu credeau așa ceva. Dar uite că se poate.

Din ce știm noi, cam de pe la mijlocul anului 2010, statele de plată ale muzeelor aflate în subordinea Ministerului Culturii au început să se lățească. Au fost perioade când Muzeul Țăranului Român, de exemplu, a avut chiar și 30 de colaboratori. Prezența constantă în această calitate a fost a celor care erau de fapt angajați ai Ministerului Culturii. Vă închipuiți cu ce practică avem de a face dacă, la o verificare temeinică, am găsi câte 5-6 de salariați ai ministerului răspândiți pe la fiecare muzeu din București? Puși laolaltă, acești angajați ai ministerului probabil ar fi putut forma un muzeu de sine stătător. Ei se constituie de fapt într-un ghost museum. Un muzeu al funcționarilor care trebuie să trăiască mai bine. Dacă luăm ca exemplu Muzeul Țăranului Român, un astfel de colaborator a fost soția managerului Virgil Ștefan Nițulescu, este vorba de Monica Morariu, care era salariată a Ministerului Culturii având funcția de inspector grad superior. Dar statele de plată aveau o componență destul de pestriță, probabil și după cum serveau anumitor interese. Luăm un alt exemplu: puteam întâlni șoferi sau chiar rude ale acestora, în calitate de paravan. Cum așa? Păi poate oare un șofer să-și piardă timpul și nervii pe șoselele țării pe un amărît de salariu pentru metehnele șefilor? Ești manager de muzeu și îți arde buza să te duci de la București la Craiova și să stai o jumătate de oră la un vernisaj sau o recepție, apoi, hai, gonește înapoi… Oamenii trebuie plătiți, firește, pentru a le acorda o compensație pentru munca prestată. Dar problema este de fapt legalitatea acestor soluții șmecherite. La fel, ne mai putem întreba și până unde se poate întinde coarda cu aceste metehne? Ce înseamnă de fapt dorința asta de neoprit de a fi prezent la sindrofiile mărunte ale provinciilor culturale? Înțelegem că un secretar de stat se mai plimbă prin țară, pentru că problemele, responsabilitățile și viziunea pe care ar trebui s-o aibă trebuie să acopere un teritoriu mai larg. Dar un manager de muzeu de ce să se ducă la tot felul de asemenea vernisaje după cum îi trăznește într-o după-amiază? Da, știm că sunt obiceiuri de pe vremea când domnul Nițulescu însuși era secretar de stat. Și știm că asemenea obiceiuri sunt greu de lepădat. În fapt, aici e vorba de altceva. Îi putem spune strategie de consolidare a relațiilor. Vine cineva de la București, vine la ei în teritoriu și le acordă celor din provincie acea fărâmă de atenție, de o oră, două, care la vremea potrivită va fi întoarsă cu susținere consistentă. Do ut des. Dăruind vei dobândi. Explicațiile se pot construi cu tot felul de astfel de legi sau înțelepciuni, pentru că România e de fapt un cartier sau o stradă ceva mai mare: poți să împrumuți, o sapă, o mătură, o oală, depinde ce nevoi ai. Ne înțelegem noi, important e să rezolvăm treaba, nu-i așa? Dar dacă șoferul supra-solicitat al muzeului trebuie să transporte prin oraș și soția managerului muzeului, de acasă la minister, de la minister la muzeu, că tot lua bani și de colo, și de colo, vom vedea că tabloul capătă detalii. Nu vorbim despre deplasările în străinătate. Acelea sunt alt subiect. Ce facem cu toate aceste practici? Domnul Nițulescu s-a ferit să răspundă de fiecare dată când a fost întrebat prin Consiliul de Administrație despre aceste probleme. Sau pur și simplu a ignorat suveran orice observație, orice punere la îndoială a modului său de a conduce muzeul. Și ca să nu zică lumea că suntem rău intenționați, să dăm și niște cifre. Așadar, pentru anul acesta MȚR a avut aprobată suma de 50.000 lei pentru deplasări interne, din care până la 26 mai 2016 au fost cheltuiți 27.371 lei. În cinci luni s-a cheltuit mai mult de jumătate din bani. Ghiciți cine s-a dat mai mult cu mașina! La deplasări externe MȚR a avut suma de 20.000 lei, din care până la 26 mai 2016 s-au cheltuit 12. 651 lei. Ghiciți cine s-a dat mai mult cu avionul!

Dragă Ministerule, poate ai ceva de zis în treaba asta. Pentru că acest muzeu fantomă despre care vorbim nu este altceva decât o umbră a ta, Ministerule. Pentru că se presupune că dacă produci fantome, dragă Ministerule, se prea poate să nu mai exiști cu adevărat. Sau să te fi dedublat, așa cum numai Victor Ponta reușea. Ori să fi intrat înaintea tuturor în mileniul 4, de operezi cu atâtea dimensiuni. Renumerație mare, remunerație mititică, Ministerule-mașină-mică. Dar poate că existența asta paradoxală este o formă de cultură, un performance. Artă politică. Și s-ar putea să fie vorba doar de un somn, Ministerule. Așa că, trezește-te și înlătură misterele, Ministerule!